© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Preoţia, vocaţia cerească (I)[2005-11-18]Motto: "Preoţia (...) este sacramentul slujirii apostolice" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1536).Introducere Între sacramentele Sfintei noastre Biserici, Preoţia a fost şi este în mod cu totul special atacată de urmaşii Reformei protestante, ca şi de mulţi alţi contemporani ai noştri, înstrăinaţi de Biserica Mântuitorului Isus Cristos. Iată un prim motiv pentru care trebuie să cunoaştem bine învăţătura despre această taină, pentru a o putea transmite celor care răstălmăcesc Scripturile dar şi pentru a putea insufla copiilor noştri setea de a deveni preoţi sfinţi ai Dumnezeului Celui Viu. De fapt, acesta din urmă este cel mai important motiv pentru care un laic trebuie să cunoască această parte a teologiei sacramentale. Cum am putea reuşi să insuflăm copiilor, nepoţilor, tinerilor noştri dorinţa de a deveni preoţi dacă nu vom şti să le prezentăm cum se cuvine semnificaţiile acestei taine? De altă parte, un al treilea motiv pentru care este necesară studierea învăţăturii despre Sacramentul Preoţiei decurge din necesitatea de a păstra neştirbită unitatea Bisericii, spre a spori trăinicia legăturilor între noi, laicii şi episcopii şi preoţii noştri. Înţelegând semnificaţiile preoţiei vom şti cât de mare este acest dar făcut de Dumnezeu Bisericii sale şi vom şti, totodată, să-l protejăm în faţa celor care, din diferite motive, îl contestă. Dar spre a fi de la bun început lămuriţi asupra valorii sale eminente trebuie să remarcăm faptul că, dintre toate "meseriile" (sau "vocaţiile") posibile, Mântuitorul însuşi a ales-o pe cea de preot. Nu a rămas un simplu tâmplar, ci, la momentul potrivit, a dezvăluit lumii întregi vocaţia sa Sacerdotală: "Toate prefigurările preoţiei din Vechiul Legământ îşi găsesc împlinire în Cristos Isus, 'unicul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni' (1 Tim 2, 5). Melchisedec, 'preot al Dumnezeului Preaînalt' (Gen 14, 18), este considerat de Tradiţia creştină o prefigurare a preoţiei lui Cristos, singurul 'Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec' (Evr 5, 10; 6, 20), 'sfânt, nevinovat, nepătat' (Evr 7, 26), care, 'printr-o singură jertfă', adică prin jertfa unică a Crucii sale, 'a dus pentru totdeauna la desăvârşire pe cei care se sfinţesc' (Evr 10, 14)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1544). Cuprins Primul lucru pe care trebuie să-l ştim despre Preoţie se referă la calitatea ei: este vorba despre o slujire apostolică, care se va exercita în Biserică până la sfârşitul veacurilor. De asemenea, trebuie să mai ştim că preoţia comportă trei grade ierarhice: I. episcopatul; II. presbiteratul şi III. diaconatul. Conferită anumitor persoane de parte bărbătească, preoţia "conferă un dar al Duhului Sfânt ce permite exercitarea unei puteri sacre (sacra potestas) care nu poate veni decât de la Cristos însuşi, prin Biserica lui" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1538). Cu alte cuvinte, Preoţia este întemeiată de Dumnezeu însuşi, ea cunoscând anumite etape în funcţie de perioada exercitării sale: în epoca Vechiului Testament sau în aceea de după venirea Mântuitorului Isus Cristos, a Noului Testament. În epoca vetero-testamentară poporul lui Dumnezeu, în ansamblul său, era considerat şi constituit drept "împărăţie de preoţi şi neam sfânt" (Ex 19, 6). Însă în afara acestei preoţii universale, a cărei purtători suntem noi, creştinii, exista o preoţie specială, bazată pe elecţiunea unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel: acela al lui Levi. Leviţii erau desemnaţi drept slujitori liturgici, ei fiind singurele persoane abilitate printr-un ritual specific "ca să mijlocească pentru oameni în cele ale lui Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate" (Evr 5,1). Un element important, subliniat atât în rugăciunea de consacrare a episcopilor, a preoţilor cât şi în aceea a diaconilor, este continuitatea - deşi în raporturi de subordonare a unei preoţii imperfecte, înainte de Cristos, faţă de o preoţie desăvârşită, în era de după Cristos - tradiţiei iudaice prin aceea creştină. Iată citatele din rugăciunile respective preluate din Catehismul Bisericii Catolice, articolele 1541, 1542 şi 1543: "Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, (...) de-a lungul Vechiului Legământ, Tu ai început să dai chip Bisericii Tale; încă de la origine, Tu ai rânduit poporul ieşit din Abraham să devină un popor sfânt; ai instituit conducători şi preoţi şi te-ai îngrijit mereu de slujirea sanctuarului tău..." "Doamne, Părinte preasfânt (...) încă din Vechiul Legământ, prevestind parcă sacramentele viitoare, Tu ai rânduit în fruntea poporului mari preoţi însărcinaţi să-l călăuzească, dar ai ales şi alţi oameni pe care i-ai unit cu ei în slujire şi care i-au ajutat în misiunea lor. Astfel, Tu le-ai împărtăşit celor şaptezeci de bărbaţi, plini de înţelepciune, duhul pe care i-l dăruiseşi lui Moise şi i-ai făcut pe fiii lui Aaron părtaşi de consacrarea pe care o primise tatăl lor". "Părinte preasfânt (...), pentru zidirea acestui templu nou (Biserica), Tu ai rânduit slujitori din trei ordine diferite, aşa cum altădată, în Vechiul Legământ, pentru a sluji la cortul tău, i-ai pus deoparte pe fiii tribului lui Levi şi Tu le erai lor moştenire". Dintr-un alt punct de vedere, pe care l-am anticipat deja în cele spuse mai sus, există două modalităţi distincte de a participa la preoţia unică şi de nesubstituit a Mântuitorului Isus Cristos. Prima este aceea propriei preoţiei universale, care aparţine absolut tuturor celor botezaţi şi incorporaţi în Sfânta Biserică cea "una, catolică şi apostolică": "Credincioşii îşi exercită preoţia baptismală prin participarea, fiecare potrivit vocaţiei proprii, la misiunea lui Cristos, Preot, Profet şi Rege. Credincioşii sunt 'consacraţi pentru a fi (...) preoţie sfântă', prin sacramentele Botezului şi Mirului" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1546). A doua formă a preoţiei este aceea numită "ministerială sau ierarhică", uneori şi "sacramentală", care este destinată spre a-i ajuta pe toţi creştinii să crească întru "dezvoltarea harului baptismal" (art. 1547). Deci preoţia comună se realizează în însăşi creşterea harului baptismal, în timp ce preoţia ministerială e rânduită tocmai spre înmulţirea, spre creşterea harului baptismal al tuturor creştinilor: "Este unul din mijloacele prin care Cristos zideşte şi călăuzeşte neîncetat Biserica. Din acest motiv ea este transmisă neîncetat printr-un sacrament propriu, sacramentul Preoţiei". Concluzii Nimeni nu poate fi preot al Dumnezeului Celui Viu prin propriile sale puteri, omeneşti, ci doar prin puterea lui Cristos Capul Bisericii. De aceea preoţii, indiferent cărei trepte ierarhice îi aparţin - cea de episcop, de preot sau de diacon - îl re-prezintă pe Dumnezeu în mijlocul comunităţilor care le sunt încredinţate spre păstorire. Deopotrivă, preoţia are şi un alt scop, anume acela de a reprezenta comunitatea eclezială în faţa lui Dumnezeu. Vedem deci că preotul, în ambele sensuri, este un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: "Întregul Trup, cap şi membre, se roagă şi se jertfeşte şi de aceea cei ce în cadrul Trupului sunt în sens propriu slujitorii lui sunt numiţi nu numai slujitori ai lui Cristos, ci ai Bisericii. Tocmai pentru că preoţia ministerială îl reprezintă pe Cristos, ea poate reprezenta Biserica" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1553). Robert Lazu Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 992, Ultimul acces: 2026-10-13 16:27:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
